Vorbim multe, uneori prea multe, dar alegem bine temele de discuţie cu ceilalţi?
Cu fiecare persoană vorbim diferit poate şi pentru că avem nevoie de informaţii diverse.
Temele pe care le dezbatem zi de zi pot fi interesante dacă interlocutorii noştri împreună cu noi pot susţine subiectul în cauză şi să ducă la discuţii şi mai captivante.
Fluxul de idei care ne trece prin minte poate fi întrerupt în orice moment şi ne fug gândurile, uitând complet ce vroiam să spunem. Este important să ne putem concentra.
Cât de bine ştim să alegem un subiect potrivit cu cel din faţa noastră în aşa fel încât să scoatem de la el exact ceea ce ne dorim, ba şi mai mult, să rămânem mai mult decât mulţumiţi?
Probabil puterea de convingere, elocvenţa şi determinarea persoanei care ne spune vrute şi nevrute sunt o parte din factorii prin care conversaţia o ia într-o direcţie sau alta.
Unii oameni au surse inepuizabile când stau să vorbească, nu doar pentru că au citit foarte multe, sunt inteligenţi dar au şi darul sau abilitate potrivită de a se descurca în situaţii de criză, când nu mai sunt multe de spus şi totuşi ei reuşesc.
Orice subiect am alege, pregătirea noastră este esenţială pentru a ne susţine nu doar punctul de vedere, dar şi pentru a ne descurca onorabil în orice dialog.
Prea multe lucruri pornesc doar de la vorbe. Alegeţi bine ce discutaţi să nu fiţi luaţi prea des prin suprindere, că nu dă bine nici la stima faţă de sine, nici la evoluţia noastră interumană.
Think big!