Vremea e făcută să nu ţină cu nimeni, nici cu tine, nici cu mine, nici cu şoferii sau piloţii de avion, nici măcar cu nevoile pământului.

Suntem lăsaţi prea mult la cheremul şansei şi oricât tragem să se întâmple anumite lucruri, uneori nici măcar dacă ne dăm peste cap şi credem în vrăji tot nu au loc! Pur şi simplu!

Ca un ghem de aţă roşie cu care se joacă pisica într-o zi ploioasă, poţi ţine în frâu obiectul muncii, dar când se ascunde sub dulap şi nu-l mai poţi scoate, adios şi n-am cuvinte! Găseşti altceva sau mergi şi te culci!

Destinul, incapacitatea mea, necesitatea de cadru organizat, avansăm lent şi în orice secundă totul se poate duce pe apa sâmbetei.

De ce asta este frumuseţea vieţii, imprevizibilul? Ah, să iau doar partea bună din el? Păi dacă se întâmplă atât de rar, îl pun pe seama norocului, chiar dacă nu cred în el.

Nu este nici un mister că îmi plac lucrurile calculate cu un iz de spontaneitate.
Prefer să ştiu atât cât îmi este suficient să pot fi fericită, nici mai mult nici mai puţin.
Dar ziua se încăpăţânează să fie aşa cum vrea ea. Mai schiţez eu nişte modificări, dar nu poţi forţa timpul şi spaţiul şi pe oameni să îi pui drepţi, ca la armată şi să înceapă spectacolul.

Accept improvizaţia, dacă soluţionează şi încântă.
Nu îmi plac lucrurile anoste şi aş face ceva tot timpul, până şi în vis!
Dar vreau şi eu o pauză de la această tragere la sorţi pe care o trăiesc zilnic!