De ce ne vedem aşa de rar când ne face plăcere să ne vedem unii pe alţii, să socializăm?
De ce evităm unele cuvinte între noi? Să nu deranjăm? De ce ne emoţionăm atât de repede uneori şi urâm cu şi mai mare rapiditate şi forţă?
De ce de sărbători te salută oamenii pe stradă şi peste tot, fără nici un motiv şi sunt mai sensibili şi mai politicoşi, dar în restul anului sunt nesimţiţi, artificiali, protocolari, reci şi bananieri peste măsură!
Să colindăm lumea cu bunătate şi intenţii de bine, cu dorinţe de a repara unde se poate şi de a îndrepta ce se poate. De sărbători? Nu. În fiecare zi.
Viaţa e trăită în funcţie de cum vezi totul, de experienţele care te-au marcat, de oamenii care trec prin gara ta şi cât staţionează fiecare.
Mi-ar plăcea să pot spune fiecărui om pe care-l cunosc să fie mai optimist, să fie mai rezistent şi să încerce să facă totul cu pasiune.
Aceste gânduri si sentimente nu mă invadează în fiecare zi înainte să plec la muncă, sau la fiecare eveniment sărbătorit creştineşte, dar atunci când mă pot canaliza pe gânduri bune, prefer să le împărtăşesc , să transmit energia mea şi celorlalţi şi la rândul meu să citesc şi să aud despre bine când am nevoie.
Nu am nimic personal cu nimeni, decât cu toţi care mă interesează.
Viaţa e mult prea personală să fie privită la modul general.
Pentru ca nu traim 9 vieţi şi nici 7 şi nici 2 măcar, vieţuiţi aşa cum vă doriţi!