Care decizii se iau împreună? Cele pe care le simţi tu, cele general văzute ca aparţinând unui cuplu sau cele de comun acord?
Suntem extrem de posesivi şi odată ce pescuim ceva, îl ţinem strâns să nu cumva să plece.
Proşti, mulţi şi proşti! Ceilalţi sunt de fapt nişte pui de găină, pe care îi sugrumăm şi nu ajung să se transforme în cocoşi sau găini. Darmite să mai dea ouă de aur şi să facă la rândul lor pui!
Fragilitatea celuilalt nu stă în capacitatea lui de iertare ci în nevoia ta de afecţiune!
De ce cuplurile rezistă 3 luni, altele 5 ani şi altele 50?
Da, s-au schimbat vremurile dar omul este acelaşi. Tentaţii… ce ne facem cu ele?
Nu suntem mulţumiţi aproape niciodată şi ne supunem unii pe alţii la teste idioate de supravieţuire în cuplu, de parcă premiul chiar ar merita efortul!
Să ne facem un program comun. Îmi fac nu dacă vreau sau dacă coincidem ci dacă tu mă încânţi şi renunţ la restul, chiar dacă erau mai importante lucrurile mele.
Strângem cureaua să nu vedem excesele, strângem portofelul să evităm sărăcia, închidem ochii pentru că nu mai putem privi ce se întâmplă în jur.
Dar inima de ce o strângi? De frică de cele mai multe ori.
Vrem să ne începem relaţiile nu aşa frumos, de la început, să evoluăm treptat şi să trăim împreună cât mai mult.
Preferăm mai degrabă să începem abrupt, consumăm totul rapid şi pe urmă mai vedem noi dacă ne şi înţelegem…
Ne-am răsturnat şi deşi uneori vezi mai clar lumea dacă stai în cap, ameţeala nu este starea supremă de fericire.
Unu plus unu fac doi.
