Apreciez oamenii care reuşesc să trăiască în prezent şi să se bucure la maxim de ziua în curs. Majoritatea dintre noi trăim atât de afectaţi de trecut sau de un posibil viitor încât uitam să ne mai bucuraă de momentele frumoase , care pur şi simplu trec pe lângă noi, fără să băgam de seamă.
Niciodată să nu te bazezi pe viitor! Este atât de imprevizibil, indiferent de ce plan sofisticat şi planuri adiţionale ţi-ai face, încât totul se poate nărui.
Construim tot ce putem pe baza experienţei noastre şi a celorlalţi şi a previziunilor creierului şi intuiţiei, dar culmea, de multe ori nu iese nimic din ce ne-am fi dorit.
Încerc să mă încarc pozitiv cu tot ce mi se întâmplă şi să înţeleg că cele rele trec mai repede decât aş fi crezut. Momentele de dilatare a timpului sau de încremenire sunt atât de rare, încât rămân surprinsă de fiecare dată, de ce stagnăm în vreme.
Mi-ar plăcea să simt mai mult relativitatea orelor , să îmi arunc ancora într-o cafenea şi să rămân acolo cel puţin jumătate de zi, fără să fi trecut mai mult de o oră.
Visez la clepsidre care au prea mult nisip şi la o mână caldă ce mă ţine în prezent, fără să-mi promită nimic pe viitor.
Vreau să-mi prelungesc fericirea şi bucuria clipei, exact ca atunci când stau la soare amorţită, fără să-mi doresc nimic altceva…paralizia simţurilor şi a gândurilor.
Am să mă întind la vorbă cu o Biancă dintr-un viitor incert, într-un spaţiu şi timp care nu depind de nimic şi să mă scufund în relaxare…
http://youtu.be/U6tV11acSRk