Sunt vinovată pentru că nu m-am născut într-o familie bogată şi nu am pretenţii false de la ceilalţi.
Dar cel mai rău este că nu reuşesc din toate pe care le fac să văd un rezultat în secunda doi şi asta te enervează la culme.

Nu mă plec în faţa nevoii tale de a ţi se supune toţi şi a-ţi acorda timpul necesar încât tu să te simţi bărbat!

Dacă ţi s-ar fi dat altă şansă în viaţă şi te-ar fi făcut cineva femeie, probabil ai fi făcut la fel şi te-ai fi complăcut într-o viaţă anostă la bucătărie (tot respectul pentru femeile casnice).

Nu mă pot adapta stilului tău de viaţă unde eu trebuie să stau pe post de statuie şi să mă mulez programului tău pentru că nu ăsta este rolul meu şi ţinta mea în viaţă.
Dacă vreau să reuşesc asta înseamnă că trebuie să muncesc din greu şi mă chinui să pot ajunge nu acolo unde eşti tu, ci mai sus.

Iar dacă nu eşti în stare să apreciezi efortul pe care-l fac zi de zi, eşti un nimic!

Sunt vinovată pentru că nu pot trăi pe spatele părinţilor sau iubitului, sau soţului, pentru că nu am talentul de a fi proastă şi tăcută şi de a-i servi pe ceilalţi cu plăcere.
Poate că ar fi fost mai bine să mă fi născut blondă şi să fi alergat după cei care nu ştiu să vorbească. Aş fi avut timp suficient pentru toată lumea! Inclusiv pentru mine!

Mulţumesc că mi-ai deschis ochii şi ştiu că trebuie să prioritizez altfel lucrurile.
Cu această ocazie te anunţ că nu mai am timp pentru tine.
La revedere!